07 Septembrie 2008 | de | 9175 Afisari

Modifica marimea textului

Adauga comentariu Trimite articolul pe email Vezi comentarii Tipareste articolul

Într-o zi călduroasă de vară, îngheţata devine cel mai bun prieten, atât pentru copii, cât şi pentru oamenii în vârstă. În copilărie ne băteam părinţii la cap să ne dea bani de vafe, Polar şi îngheţată la pahar. Desigur, existau şi momente în care ne delectam cu un parfe sau un profiterol, dar pentru asta trebuia să mergem la cofetărie. Mult mai simplu era la chioşcul din colţ - câţiva lei, şi îngheţata era a ta.

Timpul a trecut, gusturile s-au înmul- ţit, iar îngheţata a ţinut pasul. Acum avem îngheţată pe băţ, cu sirop şi frişcă, la cornet, în glazură, cupe supraetajate - cu alte cuvinte, tot ce poftim. Dar înainte de a savura „crema îngheţată”, de orice fel ar fi, trebuie să vedem cui îi datorăm bucuria noastră din fiecare vară şi nu numai. Istoria îngheţatei este la fel de controversată, pe cât de delicios este acest desert. Nimeni n-ar putea spune cu siguranţă dacă poveştile care circulă pe seama ei sunt adevărate sau nu. Când vine vorba de îngheţ ată, cei mai mulţi cunoscători vorbesc despre regele englez Charles I şi de bucătarul său francez, DeMirco. Astfel, legenda spune că bucătarul, dornic de a-şi surprinde mereu stăpânul, i-a servit întro zi un fel nou de desert. Nu semăna cu nimic întâlnit până atunci. O cremă rece şi dulce, spumoasă, care înviora spiritul şi delecta gustul. Satisfăcut, regele l-a recompensat pe DeMirco, dar i-a cerut să păstreze secretul reţetei. În acele vremuri, doar feţele monarhice se puteau răsfăţa cu deliciosul desert. Dar bucătarul a socotit nedrept ca de invenţia lui să nu se bucure şi poporul, şi a încălcat porunca regească. Însă, ca în majoritatea poveş- tilor, trebuie să fie vorba şi de un împărat. Şi cum înaintea englezilor au fost romanii, se spune că Nero aprecia sucurile din fructe îngheţate, un fel de strămoaşe ale îngheţatei.

Marco Polo a adus secretul îngheţatei din China

Dar secretul de fabricaţie al îngheţatei se pare că a fost adus din China de celebrul navigator Marco Polo. Din Italia, de la curtea Catherinei de Medici, desertul răcoros ajunge în Franţa şi apoi în Anglia. Au trecut de atunci câteva veacuri. La începutul secolului XX, un american întreprinză tor, Charles Minches din St. Luis-Missouri, a inventat desertul preferat al Lumii Noi, îngheţata la cornet. Populară, o poţi mânca oriunde, din mers, şi destul de accesibilă. Modul de preparare al faimosului desert a devenit din ce în ce mai complicat, odată cu diferenţierea gusturilor. Înainte de inventarea frigiderelor moderne, îngheţata era un lux rezervat ocaziilor speciale. Gheaţa era tăiată de pe lacuri în timpul iernii şi depozitată în gheţării speciale, bine izolate termic. Îngheţata era preparată manual, într-un castron mare înconjurat de gheaţă şi sare. Temperatura ingredientelor era micşorată de amestecul de gheaţă pisată şi sare. Apa sărată era răcită de gheaţă, care o aducea sub punctul de îngheţ, asigurând astfel o temperatură optimă pentru fabricarea îngheţatei. În secolul al XVIII-lea, frişca, laptele şi gălbenuşurile de ouă au început să intre în componenţa reţetelor, rezultând ceea ce se înţelege în zilele noastre prin îngheţată. Tot în acea perioadă, diferite reţete de îngheţată au început să fie introduse în cărţile de bucate. După ce a avut o perioadă de glorie, în care a fost produsă industrial, în cantităţi semnificative, industria îngheţatei a cunoscut o nouă transformare, şi anume apariţia gelateriilor, în care desertul răcoros era produs manual. Dintre toate ţările, Italia a devenit faimoasă în întreaga lume pentru numărul mare de gelaterii deschise. Pasiunea peninsularilor pentru faimoasa combinaţie între gheaţă, arome şi siropuri l-a determinat pe un ziarist al publicaţiei britanice „The Observer” să rezume: „Italienii nu s-ar deplasa până la aeroport să te aştepte, însă ar conduce chiar şi 40 de kilometri pentru o îngheţată bună. Iar dacă eşti invitat la cină, de exemplu, nu aduci un vin, ci o cutie mare de îngheţată”. De fapt, în Italia producţia artizanală a îngheţatei, sau „home made”, este considerată o formă de artă. În comparaţ ie cu îngheţata produsă industrial, acest tip de îngheţată are o creştere în volum cuprinsă între 25 şi 40% şi o savoare mult mai intensă datorată aromelor naturale, a fructelor proaspete şi a gstului de înaltă calitate. Îngheţata industrială este aerată şi mult mai uşoară din punct de vedere al greutăţii, din cauza utilizării pompelor mecanice, care cresc volumul producţ iei cu 200%. Îngheţata industrială este făcută, în mod normal, punând accentul pe cea mai bună calitate care se poate obţine la cantităţi foarte mari. Îngheţata industrială are, în mare parte, numai arome artificiale, iar intensitatea gustului este mult mai scăzută. Produsele gelateriei italiene sunt făcute, în mod tradiţional, cu un conţinut de grăsime cuprins între 0 şi 6%. Spre exemplu, în Australia, pentru ca îngheţata să fie considerată ca atare, trebuie să aibă un conţinut de grăsime de minimum 10%. Orice produs cu un con- ţinut de grăsime mai mic de 10 procente este considerat o semi-îngheţată. Conţinutul de grăsime poate să ajungă în unele cazuri până la 18%. În schimb, îngheţata italiană are între 0 şi 6% grăsime.

Un singur loc în care îngheţata se prepară după reţete italiene: Michelangelo

În Bucureşti se poate cumpă ra îngeţată italiană din trei locaţii, care funcţionează sub denumirea de Caffe Michelangelo Gelato. Dintre acestea, două sunt situate în complexul Mall Vitan - la parter, vizavi de G’market (Corner-Gelaterie), şi la etajul al doilea (Michelangelo 1) - şi pe Calea Moşilor nr. 145 (Michelangelo 2). Clienţii acestor locaţii sunt atraşi de varietatea mare de sortimente, dar şi de combinaţiile de îngheţată, frişcă, topping şi fructe, toate naturale. De departe, cele mai căutate îngheţate, pe lângă cele de vanilie şi ciocolată, sunt cele cu gusturi exotice, cum ar fi ananas, banane, mango, pepene, kiwi, struguri, dar şi cele de mentă, fistic, migdale, toate combinate cu fructe naturale. De fapt, nu există limite în combinarea fructelor naturale cu îngheţata. Gelateria poate produce la comandă un sortiment de îngheţată la cerere cu fructele preferate. De menţionat că tot procesul de producere al îngheţatei a fost importat de la maeştrii italieni, împreună cu utilajele de profil.

9175 Afisari

1. fata linge inghetata

   de pofticiosu (07-09-2008 23:40)
   asa e ma caraghiosilor intradevar e cea mai buna inghetata din Bucuresti,se afla linga Restaurantul Burebista de pe Mosilor

2. mmm

   de vreau si eu (07-09-2008 23:42)
   E aceeasi ca cea de la Mall-ul Vitan?Mie imi place inghetata de nocciola,e mmmmm

3. nocciola

   de pofticiosu (07-09-2008 23:44)
   Da fraiere e aceeasi,si asa e si mie imi place nocciola

4. yammmm....

   de luana (08-09-2008 10:09)
   intr-adevar, e suuuuper,trebuie doar sa incerci o singura data si... si atmosfera e super placua! eu am fost la cel de pe mosilor, langa restaurantul burebista! si mai au niste deserturi dementiale!

5. Merita incercat!!!

   de Doru (08-09-2008 18:30)
   Inghetata este super delicioasa... eu am fost in mall... unde este exact cel de pe mosilor?

4.2463

-0.0008

3.2483

-0.0196