15 Martie 2009 | de | 1001 Afisari

Modifica marimea textului

Adauga comentariu Trimite articolul pe email Vezi comentarii Tipareste articolul

De ceva vreme, tot aud vorbindu-se despre insolvenţă, despre reorganizare judiciară, despre faliment, despre lichidare, ca şi cum ar fi bau- baul de care trebuie să ne fie frică şi de care trebuie să ne ascundem în cel mai îndepărtat colţ din casă ca să nu ne găsească, aşa cum ne spunea mama când eram mici şi mai făceam câte o boacană. După părerea mea, o astfel de abordare este total greşită şi nu face decât să înrăutăţească situaţia tuturor părţilor implicate: de la debitor, creditor sau creditori, după caz, până la salariaţii respectivului debitor sau alte terţe părţi interesate. Asemenea discuţii nu fac decât să inducă panică şi nu explică exact ce înseamnă insolvenţa, ce înseamnă reorganizare, ce înseamnă faliment, ce înseamnă lichidare şi ce este de făcut într-o atare situaţie? Toate acestea sunt întrebări legitime la care trebuie să se răspundă inteligent şi avizat, nu prin declaraţii care mai de care mai „interesante”, care mai de care mai prăpăstioase, dar care nu denotă decât o gravă neînţelegere a acestor noţiuni, ca să fiu politicoasă în exprimare. Şi, din acest motiv, am acceptat invitaţia ziarului „Interesul Public” de a scrie câte ceva despre acest subiect şi nu numai. Rolul mass-media într-un caz de insolvenţă este extrem de important, dacă nu critic, în cazuri cum ar fi, spre exemplu, instituţiile financiar-bancare. Începând de astăzi, lansăm această campanie prin care ne propunem să vă informăm pe dumneavoastră, cititorii noştri, despre ce poate fi făcut în situaţia apariţiei insolvenţei şi să arătăm că, deşi nu este un eveniment tocmai plăcut care se poate întâmpla unei firme sau unei persoane fizice, nu este un capăt de ţară şi, dacă se cunosc foarte bine mecanismele procedurii insolvenţei, ale reorganizării judiciare şi ale lichidării, debitorul falit poate fi ajutat, inclusiv să îşi salveze afacerea, cu implicaţii directe atât asupra sa, sau a creditorilor săi, dar şi a angajatorilor sau terţe persoane, cu condiţia să primească un sfat de la un expert competent în acest domeniu. Nu aş vrea să mă înţelegeţi greşit. Sigur, apariţia stării de insolvenţă nu este un eveniment tocmai fericit care trebuie sărbătorit cu şampanie de către reprezentanţii firmei debitoare sau de persoana fizică insolventă. Dar nici nu este cel mai mare rău care ţi se poate întâmpla, cu condiţia să ştii să gestionezi această situaţie cu profesionism, bazându-te pe oameni competenţi în domeniu. Până la urmă, insolvenţa, falimentul, lichidarea sunt instrumente legale care sunt folosite într-o economie de piaţă. Această reputaţie de bau-bau, de cea mai mare nenorocire, de cel mai mare rău care ţi se poate întâmpla vreodată îşi are rădăcinile în istoria dreptului falimentului. Este adevărat că în perioada veche (antică) şi, mai apoi, în perioada medievală, în conformitate cu prevederile dreptului medieval, comercianţii se bucurau de anumite avantaje privind obţinerea creditelor. Tocmai de aceea cei care abuzau ori nu puteau restitui la scadenţă sumele împrumutate erau trataţi cu severitate, fiind consideraţi infractori. Practic, debitorii erau condamnaţi la moarte sau la sancţiuni extrem de dezonorante, la egalitate cu sancţiunile delincvenţilor de rând, cum ar fi, spre exemplu: pilorium numit şi stâlpul infamiei, carcanul care era practic un cerc, un guler de metal pe care era fixat un lanţ cu ajutorul căruia debitorul era legat şi expus în locurile cele mai populate şi circulate. Deşi, câteodată, prin comportamentul lor, unii vor să ne demonstreze cu tot dinadinsul că suntem încă în perioada antică, nu suntem, iar mecanismele şi procedurile insolvenţei, ale falimentului s-au schimbat şi au evoluat, iar rău-platnicii nu mai sunt vânduţi sclavi sau, în lipsa răscumpărării, nu mai sunt ucişi şi tăiaţi în bucăţi împărţindu-li-se trupurile, deşi, sincer, nu cred că ar strica ca şi în zilele noastre să se adopte şi să se aplice legi cu pedepse mult mai severe faţă de cei care în mod voit şi fraudulos falimentează o companie. (voi reveni asupra acestui aspect într-un articol viitor). Actuala reglementare, Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, este un pas înainte faţă de vechea reglementare cuprinsă în Legea 64/1996 inclusiv prin introducerea unor prevederi novatoare, ca de exemplu procedura simplificată. Conform acestei proceduri, dacă sunt îndeplinite cumulativ anumite prevederi limitativ prevăzute de lege, se declanşează procedura de intrare în faliment prin care se urmăreşte lichidarea averii debitorului pentru plata creanţelor debitorului. Dar consider că actuala legislaţie tot nu este suficientă pentru a încuraja şi sprijini în fapt reorganizarea judiciară. În practică, încă există reflexul alegerii procedurii lichidării, încurajată de vechea reglementare legislativă. Mai mult, nu sunt prevederi distincte privind falimentul personal aşa cum, de exemplu, există în legislaţia americană. Am susţinut şi susţin modificarea legii în sensul introducerii unor prevederi distincte (observ că au început anumite discuţii şi la nivelul opiniei publice) a unei proceduri speciale pentru sprijinirea familiei care să ajute şi să vizeze persoanele fizice cu venituri modeste. Astfel, în situaţia în care debitorul pesoană fizică este în stare de insolvabilitate, acesta să se poată conforma unui plan de rambursare a datoriilor propus de el şi aprobat de instanţa de judecată. Voi reveni asupra acestui subiect într-un articol viitor.

1001 Afisari

1. Felicitari pentru initiativa!

   de Nicolae (16-03-2009 13:39)
   Asta ne trebuie acum adevarul despre noi. In loc sa profitam de criza pentru a ne schimba mentalitatile ceausiste, guvernul in frunte cu basescu trec la represalii asupra celor care au stat cumininti. Cind se vor trezi romanii va fi prea tirziu.

2. Romania reala

   de un optimist (16-03-2009 14:58)
   sunt unul dintre cei care nu si/au pierdut optimismul si cred in sansa romanilor si a Romaniei. Mult succes in acest demers

3. Frica de a spune ADEVARUL!

   de Nicolae Toma (16-03-2009 17:36)
   ADEVARUL TREBUIE ASCUNS BINE! Populatia trebuie mintita si subjugata pentru a fi usor de manevrat. Daca este adevarat ce spune penibilul boc atunci de ce nu pune DNA pe guvernul tariceanu II ? (stiu ca numele proprii se scriu cu litera mare dar astia sunt nemernici si hoti). Pentru ca si boc si basescu si andronescu sunt campioni absoluti ai minciunii! andronescu a mintit in instanta si nu a patit nimic. are spatele asigurat de fostii securisti. nu intimplator cristina ghitulica - fiica mariei ghitulica prim secretar al PCR Iasi este Director de cabinet al abramburicai mincinoase andronescu. Asa ne trebuie! La asa popor las si smecher, asa guvern cu mincinoasa sefa la educatie. Copiii sunt educati pentru minciuna. Cine spune adevarul (ca mine, de ex.) este tirit in justitie si hartuit. Sindicatele din invatamant sunt cumparate cu titluri universitare de abramburica andronescu! sa traiasca EI bine si noi, prostimea, foarte prost! Halal popor!

4.2471

-0.0058

3.2679

0.0157