Interesul Public »
POLITICĂ »
Dinu Patriciu mătură podelele cu „labilul psihic şi mediocrul” Bogdan Olteanu
Dinu Patriciu mătură podelele cu „labilul psihic şi mediocrul” Bogdan Olteanu
15 Octombrie 2009 |
de Costel Rotaru |
9580 Afisari
Modifica marimea textului
Omul de afaceri liberal Dinu Patriciu a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, că liberalii l-au "trimis" pe Bogdan Olteanu la BNR "ca să scape de el", menţionând că are informaţia de la un lider din BPC şi comentând că "toată lumea" dorea acest lucru şi s-a găsit această soluţie, cinică, în opinia sa.
Întrebat cum comentează faptul că PNL a acceptat ca Olteanu să fie viceguvernator al BNR, Patriciu a spus că "liberalii nu l-au acceptat, ci l-au timis acolo ca să scape de el", menţionând că lucrul acesta i-a fost relatat de un lider din BPC.
"Toată lumea voia să scape de el şi au găsit soluţia asta, cinică după părerea mea", a apreciat Dinu Patriciu.
Omul de afaceri a mai făcut o afirmaţie în acest sens şi într-un comentariu pe forumul ziarului "Adevărul", după publicarea unui editorial, în care îi răspunde consilierului de stat la Preşedinţie Cătălin Avramescu.
Olteanu, un labil psihic, lipsit de loialitate şi de o inteligenţă mediocră
Comentariul lui Patriciu este extrem de critic la adresa acestuia şi a lui Bogdan Olteanu, acesta din urmă fiind catalogat drept "labil psihic, excesiv de ambiţios, lipsit de loialitate, de o inteligenţă mediocră, dar şiret şi lipsit de moralitate".
Omul de afaceri îi transmite lui Avramescu, în postarea de pe forum intitulată "Scurt răspuns către un ajutor de canibal", că îi răspunde la un comentariu pentru că altfel risca să se gândească, în vacanţa în care se află, nu numai la el, dar şi "la toţi ciumpalacii care poluează viaţa publică românească, după ce au găsit în ultimii cinci ani mediul fertil în care să-şi manifeste prin demagogie populistă tendinţele paranoiace".
"În sensul acesta foloseam formula «canibali dansând în jurul focului». Printre ei vă includ nu numai pe dumneavostră, dar şi pe domnul Bogdan Olteanu. Dacă aş fi cinic, aş spune că într-o ţară în care dumneavostră sunteţi şef al Cancelariei prezidenţiale poate fi şi el liniştit viceguvernator", scrie Patriciu.
Patriciu nu a vrut să-l angajeze – a picat testul psihologic
El povesteşte că, în urmă cu mulţi ani, l-a rugat un prieten să-l angajeze pe Olteanu la Rompetrol.
"După ce a făcut testele psihologice, vicepreşedintele meu pentru Resurse Umane a venit şi mi-a spus că-şi dă demisia dacă îl angajez pe acest individ. Labil psihic, excesiv de ambiţios, lipsit de loialitate, de o inteligenţă mediocră, dar şiret şi lipsit de moralitate. Nu l-am angajat. Şi-a urmat cariera politică în care defectele l-au ajutat. L-a ajutat şi un prieten al meu, prea comod ca să-şi poarte geanta singur. Acum liberalii l-au votat pentru această poziţie aşa cum mi-a spus cineva azi dimineaţă, ca să scape de el. Deh, cinismul politicienilor!", continuă Patriciu.
Olteanu şi Avramescu, produsele stării bolnave a societăţii româneşti
Omul de afaceri îi mai transmite lui Avramescu, în mesajul postat pe forum, că există o singură deosebire între acesta şi Bogdan Olteanu. "El e mai şiret. Dumneavoastră mai într-o dungă. În rest, sunteţi produsele aceleiaşi stări bolnave a societăţii româneşti incapabilă încă să-şi selecteze şi să-şi aprecieze elitele".
Contactat de MEDIAFAX, Dinu Patriciu a declarat, referitor la comentariul de pe forumul ziarului "Adevărul", că nu este un comentariu la adresa lui Bogdan Olteanu, ci la adresa lui Bogdan Olteanu şi Cătălin Avramescu.
"Comentariul îmi aparţine, cu siguranţă. Aflându-mă în vacanţă mi-am permis să răspund pe forum unei obrăznicii. Cei doi seamănă ca două picături de apă, cu o singură deosebire: unul e mai şiret, celălat e mai într-o dungă", a spus Patriciu, menţionând că cel "mai şiret" este Olteanu.
Parlamentul a votat, joi, lista celor nouă membri ai Consiliului de Administraţie al BNR, aşa cum a fost propusă de Comisiile de buget-finanţe după audierile celor nominalizaţi de partidele parlamentare.
Cei nouă membri ai CA al BNR învestiţi de Parlament, inclusiv cu funcţiile pe care urmează să le deţină, sunt Mugur Isărescu - preşedinte al CA al BNR şi guvernator al BNR, Florin Georgescu - prim-viceguvernator al BNR, membru al CA, Bogdan Olteanu şi Cristian Popa, viceguvernatori şi membri ai CA al BNR, iar Dinu Marin, Nicolae Dănilă, Virgil Stoenescu, Agnes Nagy şi Napoleon Pop - membri ai CA al BNR.

-
CRAIU ADRIANA EUGENIA BANDITA AVOCATA TERIBILE DEZVALUIRI DESPRE VIATA MEA SEXUALA av. BUNAVESTIRE no. 47 & av. ALEXANDER GLINCA no. 35 PLOIESTI
de CRAIU ADRIANA EUGENIA BANDITA AVOCATA TERIBILE DEZVALUIRI DESPRE VIATA MEA SEXUALA av. BUNAVESTIRE no. 47 & av. ALEXANDER GLINCA no. 35 PLOIESTI (19-10-2009 11:11)CRAIU ADRIANA EUGENIA BANDITA AVOCATA TERIBILE DEZVALUIRI DESPRE VIATA MEA SEXUALA av. BUNAVESTIRE no. 47 & av. ALEXANDER GLINCA no. 35 PLOIESTI Dragul meu Alexandru, pentru ca tie ti-a lipsit un tata sa-ti faca educatie sexuala m-am hotarat sa iti fac eu mami a ta. Si sa te invat cum ma aduce pe mine pe culmile placerii iubi al meu. Pentru asta iti voi descrie practic cum ma regulez eu cu iubi al meu astfel incat sa am acele megaorgasme pe care el mi le produce mie. Tu nu ai de unde sa stii pentru ca eu cu tatal tau eu nu avem orgasme de cele mai multe ori si cand cu greu aveam totusi, gandindu-ma in timpul secsului la alti barbati pe care ii vedeam pe strada sau pe la tribunal, erau palide si nesemnificative. Pentru asta intai si intai iti trebuie conditie fizica si mai ales scula forte. Nu poti sa aduci o femeie pe culmile placerii cu un penis mic ca al tau sau intr-o stare fizica deplorabila. Si acum trec sa iti expun practic un act sexual cu iubi al meu. Astfel mami a ta a inceput prin a-l incalzi un pic. Vai desi iubi al meu se astepta la un scurt sex oral eu nu i-am facut pentru ca nu ma pricep. Pentru a compensa acest lucru mami a ta incepe cu muscaturi, pe care chiar unele il dor, il ling peste tot dar parca tocmai unde trebuie nu, il mangai cu mainile aici pot spune ca stau bine, si ii adresez cuvinte de dragoste fierbinte. Apoi cu mana pe penisul lui in erectie totala, care masoara cca. 20 cm, mi-o introduc in vagin iar el nu numai datorita greutatii sale dar si faptului ca salteaua e proasta si moale, sta in maini si incepe sa ma reguleze prin miscari ferme. Acum iti pot spune cum arata mami a ta cand ma reguleaza iubi al meu. Abdomenul meu plat cum imi place mie sa-l laud, nu numai in pat ci si pe la iubi la servici cand ma duc cu Marius Morosanu Clyde de la Mercury360 grd. cu fustele in tavan, prezinta pe linia mediana o umflatura de cca 20 cm, evident in jurul penisului lui, care incepe de la vagin si se termina undeva mai sus de buric. Aceast peisaj este excitant pentru el pentru ca ma poate vedea cu ochii lui, pana unde ii intra penisul lui foarte mare, in mami a ta. In timpul miscarilor chiar se vede traiectoria penisului lui iubi al meu in vaginul, abdomenul, si burta lui mami a ta. De fiecare data cand varful ei ajunge sus spre buric mami a ta, are o senzatie teribila de placere si scoate gemete teribile pe care nu le-ai auzit la noi in casa in cei 21 de ani cati ai. Vreau sa spun ca desi in aceasta descriere mami a ta sta cu gatul indoit la aproape 90 de grade de tablia patului, deoarece prin miscarile lui iubi al meu puternice a alunecat pe cearsaf in sus, siRÄ -
olteanu..un ratat
de doar eu (21-10-2009 16:10)dupa ce ne a stresat cu cretinitatea lui in parlament acum se duce sa mature holurile bnr..ca altceva nu stie ce sa faca acolo..e un ratat...de ce l or pune acolo? -
CONU DINU VS BOGDAN OLTEANU
de BO (09-11-2009 17:33)DINU PATRICIU - UN TZIGANOID MURDARR, CARE A AVUT INCEPUT DE CIROZA SI DE PARANOIA. A FOST MAIOR LA SECU (SUB ACOPERIRE), CALITATE IN CARE II TURNA DE ZOR PE CEI DE LA ROMPROIECT BUCURESTI, PE CADRELE DIDACTICE DE LA ARHITECTURA, DAR SI PE PRIETENII OBISNUITI. TATAL LUI A FOST RROMM, IAR MA-SA SERVITOARE IN CASA, DE ORIGINE UCRAINIANA (PE JUMATATE EVREICA, CE A SCAPAT TRENU SPRE...). SE ZVONESTE CA D.P. AR AVEA ANUMITE INCLINATII PIDOSNICE - BI - VEZI RELATIA CU UN UNGUR MURDAR - ORBAN, SAU CAM ASA CEVA. -
asa e..
de pensionar (16-11-2009 12:21)Dinu Particiu are dreptate.Era om cu vasloare cand era presedintele liberalilor aripa tanara, deci stie ce spune, si mi-a placut ce spunea de Geoana spre disperarea lui Antonescu.Cunoaste mai bine ca oricicine politicieni. -
Domnul PATRICIU
de Gabriela (18-11-2009 10:57)Are perfecta dreptate cu cei doi indivizi. Ambii sunt jalnici. Din pacate sunt multi, prea multi ca ei, iar multi ocupa niste posturi importante, din care se straduiesc si fac mult rau ROMANIEI, din pacate. Nu cred ca liberalii s/au descotorosit de acest jalnic B.O. asa cum merita. Cu un sut undeva, dar, nu unul sa/l teleporteze acolo unde este acum. Desi inteleg demersul lor... individul stia prea multe si trebuia sa i se inchida cumva gura sloboda.... -
pentru tine
de coco (22-11-2009 16:25)ai avere nu prin munca, fiind securist ai fost favorizat de prieteni iliescu tariceanu etc , sunt oameninin tara asta mai buni decat tine da nu au avut statut de securist, lasa si pe altii ca tara nu e a ta ,stii ca sunt oameni care nu au ce minca? ce faci pt ei?din cauza ta si a altora au ajuns asa, te v a bate d zeu ,asta nu uita , -
complicitate patriciu
de zxz (22-11-2009 16:36)acum spui ca e prost si labil psihic? de ce ai tacut? a avut functie inalta , te a criticat s au a rasuflat ceva si pr nu a fi crezut zici ca e labil? cunosti f, bine metode de intoxicare , ar fi mai bine sa stai departe de romani, sustii prostanaci pt interese personale, abia astepti sa mai pui mina pe ce mai are tara ca nu ai crupule, cata avere ai tot mai vrei? gata , iyi va veni rindul sa raspunzi atentie, au murit doi impuscati sa nu vina rindul altora -
V. Tepes
de fifi (22-11-2009 16:59)la cat s a furat din bogatia tarii ar fi trebuit ca de citiva ani sa fie un Tepes, avem atitia imbogatiti ce au averi de neimaginat, oare numai ei au muncit? cei ce merg la serviciu uneori nu au cu ce sa si cumpere mincare sau pt datorii, cei bogati si influenti nu dau la stat nimic doar cer sa fie scutiti , subventionati, datoria lor s o plateasca cei saraci ,Basescu presedinte, sa te tii de cuvint . pregateste tepe ca ai nevoie de ele, asa cum un amarit e judecat pentru orice gainarie si cei ce au furat sa dea socoteala,In teapa cu ei, Cui ii este teama? raspunde -
sa es respecte legea
de un pensionar (22-11-2009 17:20)Cum e posibil ca un patron pacaleste statul ? are afaceri ,din cind in cind schimba numele firmei dar e tot a lui . Merge si depune dosarul pentru somaj primeste banii lunar si culmea afacerea merge, Cum e posibil asa ceva? Rotatia se face ,cand sotul in somaj , cand sotia in somaj,Pacalesc statul si nimeni nu i deranjeaza, Iar un batran care muta 2 tarusi ca altii cu acte false vor sa i ia si bucatica de pamint., singura speranta, este arestat si nu scapa daca nu cere presedintelui. cum comentati? nici unul care candideaza sa fie presedinte nu a vazut cei in tara ? au luat vreo atitudine? nu, nu cistiga nimic. Sar si se apara , se unesc, , nu mai au principii, Rusineeeeeeeeee -
Toti trei sunt niste jigodii. Uite cine vorbeste de siretenie!
de Ioana (01-12-2009 21:31)Patriciu daca traia intr'o tara intr'adevar capitalista era in puscarie. La noi hotii sunt la conducere, la Banca Nationala, ministere etc. Vom reusi vreodata, cat traim noi, sa vedem tara asta asa de frumoasa scapata de jegurile astea? -
Juif errant (jidovul ratacitor)
de iofciu (27-12-2009 23:18)Nu este adevarat! Olteanu nu este un labil.Este un killer politic,care a urcat pe o scara, cu trepte din cadavre umane. Un fatarnic,acest nepot al evreicei Ghizela Vass(1912-2004)fosta sefa a Sectiei CC-PCR,de relatii cu partidele fratesti,venita in Romania pe tancurile sovietice!O zdreanta umana care a fost ajutat de altii,pt. a ocupa functii mari in PNL si Parlament.Un tata si un sot denaturat,care si-a abandonat copii traind in concubinaj cu Alina Gorghiu(colega de partid,promovata pe servicii sexuale,oferite cu multa generozitate).Bogdan Olteanu,a dezbinat oameni, organizatii,filiale,si impreuna cu alti ratati,au sustinut indepartarea tuturor celor care erau incomozi!Un nenorocit... -
obicei mostenit dela comunisti
de nicolae (08-02-2010 12:49)sa inteleg ca INSTITUTILE STATULUI SANT << COSUL DE GUNOI A PARTIDELOR POLITICE >>?casatii din pNL au totusi un trent bun ,dacacsant refulatii la bnr ! -
indurnedGep
de Enuniottobect (08-03-2010 02:04)http://lumerkoz.edu It is a very good thing, http://www.comicspace.com/esomeprazole/ demystifying rosie http://www.lovespeaks.org/profiles/blogs/buy-elavil unsuitable ashray http://www.comicspace.com/codeine/ christensen http://rc8forum.com/members/Buy-Azithromycin.aspx relieves pucca http://barborazychova.com/members/Buy-Cleocin.aspx universiteit ttcs -
lntclrhj
de gkboreedir (03-04-2010 12:09)jozzcwbdyqsvmjqxzjny, [url=http://www.tnfsvtmsmh.com]kndvbvmgwi[/url] -

rmigtpdm
de lierpkptyc (03-04-2010 16:47)vmcscwogoykncllzgscy, http://www.eanzvqbjwc.com guahlhwwrf -
fjbslkov
de vnaqaihaib (17-04-2010 23:40)xvhxkllslynllxszqmln, [url=http://www.icomvoioqp.com]ibbvlusdos[/url] -
ssduffap
de pqzgifoxzd (18-04-2010 01:51)oqmgbqvwaccnhzlfmzxt, http://www.avuajajzlc.com nrbyttxtfy -
dojbydsc
de zizsmyrwvk (23-04-2010 19:03)okreqxncrzrqvmmldvwl, http://www.yszzkybotn.com khyqayiyqh -
Mens's Watches
de Cheap watch (05-05-2010 19:01)wxcoedbuftxwqpkm -
sbdpyutb
de szsjxplfos (06-05-2010 23:53)xdqrphsfpmfzdsygloel, http://www.lpheibysfr.com mboabizrku -
sbdpyutb
de szsjxplfos (06-05-2010 23:54)xdqrphsfpmfzdsygloel, http://www.lpheibysfr.com mboabizrku -
sbdpyutb
de szsjxplfos (06-05-2010 23:54)xdqrphsfpmfzdsygloel, http://www.lpheibysfr.com mboabizrku -
hvnfplnz
de jefakgthtc (23-05-2010 19:21)bgbbepynoyulscdugxsq, http://www.koixldkufs.com tapnxpkbxv
POLITICĂ
• Johannis, onorat şi dispus să fie premier
• Senatorii nu vor referendum în aceeaşi zi cu prezidenţialele
• Hrebenciuc a deschis puşculiţa de campanie
• Geoană şi Antonescu au pictat guvernul pe şerveţel
• Băsescu şi Geoană în turul doi al prezidenţialelor
• Plângerea împotriva lui Geoană nu este de competenţa Curţii
Orban este noul vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor
• Încep negocierile… altele• Johannis, onorat şi dispus să fie premier
• Senatorii nu vor referendum în aceeaşi zi cu prezidenţialele
• Hrebenciuc a deschis puşculiţa de campanie
• Geoană şi Antonescu au pictat guvernul pe şerveţel
• Băsescu şi Geoană în turul doi al prezidenţialelor
• Plângerea împotriva lui Geoană nu este de competenţa Curţii
ECONOMIA LA ZI
• Sindicaliştii cer desfiinţarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici
• Notarii publici anunţă dezastrul
• Social democraţii vor eliminarea impozitului forfetar de la 1 septembrie
• Acordul interguvernamental pentru Nabucco, semnat la Ankara
• Băncile împing la exterminare pensionarii!
• Nu se întrezăreşte o ieşire din criză – Băsescu nu a văzut şefi de stat fericiţi
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici spune NU minciunii şi promisiunilor electorale
• Banca Naţională a României are o nouă conducere• Sindicaliştii cer desfiinţarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici
• Notarii publici anunţă dezastrul
• Social democraţii vor eliminarea impozitului forfetar de la 1 septembrie
• Acordul interguvernamental pentru Nabucco, semnat la Ankara
• Băncile împing la exterminare pensionarii!
• Nu se întrezăreşte o ieşire din criză – Băsescu nu a văzut şefi de stat fericiţi
MOZAIC
• Madona face victime... mortale
• Codex Sinaiticus a pătruns în spaţiul virtual
• Aplicanţi record pentru fiecare bilet la ceremonia lui Michael Jackson
• Cafeaua ar putea să inverseze efectele maladiei Alzheimer
• Două sonde spaţiale pregătesc o nouă debarcare a omului pe Lună
• Păcatele părinţilor, moştenite de copii
Timpul, sfinţit prin lucrare şi dăruire - Doi ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel
• Filme de la NexT şi un spectacol al Companiei "Dan Puric", la Şirnaville Arts & Crafts Festival• Madona face victime... mortale
• Codex Sinaiticus a pătruns în spaţiul virtual
• Aplicanţi record pentru fiecare bilet la ceremonia lui Michael Jackson
• Cafeaua ar putea să inverseze efectele maladiei Alzheimer
• Două sonde spaţiale pregătesc o nouă debarcare a omului pe Lună
• Păcatele părinţilor, moştenite de copii
MADone
• Femeile prea focoase îşi sperie partenerii de sex
• Ramona Gabor asa cum este ea - cu si fara tunning
• Monica Columbeanu, pe scena si in afara ei
• Irinel Columbeanu se implica in scandalul legat de Monica
• Când prietenii noştrii au probelme...
• Intâlnirea cuscrilor, o potenţială catastrofă
Masturbare reciproca. Ce trebuie sa stii despre orgasm?
• Fumătorii de astăzi se expun mai multor riscuri• Femeile prea focoase îşi sperie partenerii de sex
• Ramona Gabor asa cum este ea - cu si fara tunning
• Monica Columbeanu, pe scena si in afara ei
• Irinel Columbeanu se implica in scandalul legat de Monica
• Când prietenii noştrii au probelme...
• Intâlnirea cuscrilor, o potenţială catastrofă
ATAC-Online
• Stripteuză în funcţia de ministru al economiei !!!
• Lupe Fuentes în poziţii indecente
• Lady GaGa mai îndrăgostită ca niciodată
• A mâncat prea mult înainte să ia Furadanul
• Cele mai tari parodii pe seama “brandului turistic” din România
• Peştele dragon face ravagii printre turiştii de pe litoralul Mării Negre
Petru Mircea: “Carmen Hara îşi face publicitate pe spatele Mădălinei”
• Cristian Tabără se pregăteşte de nuntă• Stripteuză în funcţia de ministru al economiei !!!
• Lupe Fuentes în poziţii indecente
• Lady GaGa mai îndrăgostită ca niciodată
• A mâncat prea mult înainte să ia Furadanul
• Cele mai tari parodii pe seama “brandului turistic” din România
• Peştele dragon face ravagii printre turiştii de pe litoralul Mării Negre
GooolSport
• Dorin Goian va semna un contract pe 4 ani cu Palermo
• Cristian Tănase la Steaua!
• Omer şi Paleu, excluşi cinci ani din orice competiţie
• Mircea Lucescu: "Pantilimon a fost într-o zi extraordinară"
• Sabău: "E un nou început pentru această echipă"
• Cristian Dulca: "în România, Omonia s-ar clasa în primele 6-7 locuri"
MOTHERWELL - STEAUA 1-3
• Lupescu: "Imi pare rău pentru Mircea Lucescu, însă suntem români şi ne bucurăm pentru Timişoara"• Dorin Goian va semna un contract pe 4 ani cu Palermo
• Cristian Tănase la Steaua!
• Omer şi Paleu, excluşi cinci ani din orice competiţie
• Mircea Lucescu: "Pantilimon a fost într-o zi extraordinară"
• Sabău: "E un nou început pentru această echipă"
• Cristian Dulca: "în România, Omonia s-ar clasa în primele 6-7 locuri"
Curs valutar
Cursul de schimb publicat de BNR (Banca Naţionala a României)4.2471
EUR
-0.0058
-0.1364
3.2679
USD
0.0157
0.4828
Cele mai citite articole
- Notarii publici anunţă dezastrul 17323 afisari
- Masturbare reciproca. Ce trebuie sa stii despre orgasm? 14937 afisari
- Dinu Patriciu mătură podelele cu „labilul psihic şi mediocrul” Bogdan Olteanu 9580 afisari
- Sindicaliştii cer desfiinţarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici 7748 afisari
- Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici spune NU minciunii şi promisiunilor electorale 7540 afisari