Băsescu şi Geoană în turul doi al prezidenţialelorSenatorii nu vor referendum în aceeaşi zi cu prezidenţialeleJohannis, onorat şi dispus să fie premierOrban este noul vicepreşedinte al Camerei DeputaţilorSindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici spune NU minciunii şi promisiunilor electorale
Sâmbătă, 31 iulie 2010 | Ultima actualizare 24.11, ora 13:16
07-12-2008
Loto 6/49
41
22
13
34
3
27

07-12-2008
Noroc
3
0
9
5
1
9
7

11-12-2008
Loto 5/40
1
12
15
2
34
11

11-12-2008
Joker
29
35
40
21
42
3
Interesul Public » ECONOMIE » Falimentul, între isterie şi normalitate (II)

Falimentul, între isterie şi normalitate (II)

16 Martie 2009 | de Ana Birchall | 1079 Afisari
Modifica marimea textului - +
Adauga comentariu Trimite articolul pe email Vezi comentarii Tipareste articolul
Close
Precizam, în articolul de ieri, faptul că actuala reglementare privind procedura insolvenţei, Legea nr. 85/2006, este un pas înainte faţă de vechea reglementare cuprinsă în Legea 64/1996, inclusiv prin introducerea unor prevederi novatoare, ca de exemplu procedura simplificată. Conform acestei proceduri, dacă sunt îndeplinite cumulativ anumite prevederi prevăzute de lege, se declanşează procedura de intrare în faliment prin care se urmăreşte lichidarea averii debitorului pentru plata creanţelor debitorului. însă practica de până acum mă face să consider că actuala legislaţie tot nu este suficientă pentru a încuraja şi sprijini, în fapt, reorganizarea judiciară. În opinia mea, procedura insolvenţei şi a falimentului trebuie să fie un ajutor real atât pentru entităţile economice, cât şi pentru persoana fizică care, la un moment dat, întâmpină dificultăţi financiare, nu neapărat din vina sa.

Să ne uităm ce se întâmplă acum, spre exemplu: sunt foarte multe firme care întâmpină greutăţi financiare nu neapărat din vina lor, ci pur şi simplu fie pentru că băncile nu mai acordă credite la o rată avantajoasă, fie pentru că alţi prestatori de servicii (care la rândul lor au probleme financiare) nu îşi mai achită obligaţiile faţă de debitorul nostru etc. etc. Trebuie să înţelegem şi să acceptăm că ivirea stării de insolvenţă nu este bau-baul de care trebuie să ne fie frică. Prin folosirea corectă şi cu buna-credinţă a procedurii de reorganizare judiciară, de exemplu, care presupune adoptarea şi implementarea unui plan de reorganizare bine pus la punct, având la bază realităţile firmei debitoare şi cele ale pieţei muncii, toţi aceşti debitori care întâmpină astfel de greutăţi financiare au şansa să redevină performanţi operaţional. Dar nu trebuie să uităm că, în acelali timp, procedura insolvenţei şi a falimentului trebuie să fie un important mecanism de ieşire de pe piaţă a entităţilor neperformante economic. Deşi încă există reflexul preferinţei procedurii lichidării faţă de reorganizare, consider că şi în legislaţia românească trebuie să se accepte rolul central al falimentului aşa cum se regăseşte în economiile capitaliste moderne, şi anume acela de a încuraja reorganizarea financiară. Să nu se mai pună semnul egalităţii între faliment, insolvenţă şi lichidare. Recunosc deschis că eu sunt proreorganizare pentru simplul motiv că eu consider că, atâta timp cât o firmă are o şansă reală să-şi revină economic trebuie să fie încurajată, ajutată şi susţinută în acest sens. Asta nu înseamnă că încurajez abuzarea procedurii de reorganizare judiciară. Nu. în momentul în care este foarte clar că o firmă nu mai are nicio şansă de redresare economică, când firma nu mai are nicio şansă să redevină viabil economic şi operaţional, trebuie să se accepte deschiderea procedurii de falimentlichidare, deşi, cel puţin psihologic, poate fi o decizie destul de dureroasă. Dar, oricât de durerors ar fi momentul acceptării lichidării, pe termen mediu şi lung, practica dovedeşte că acceptarea situaţiei reale este mult mai bună decât dacă se va continua o procedură de reorganizare judiciară care nu are nicio şansă de izbândă, nefăcând altceva decât să producă şi mai multe pierderi în averea debitorului. Cu alte cuvinte, nu trebuie insistat pe reorganizare judiciară atunci când este evident că cea mai bună soluţie pentru a opri pierderile este deschiderea procedurii de lichidare. Insistându-se pe reorganizare, nu se face altceva decât să se tragă de timp, producând pierderi însemnate în patrimoniul debitorului, lovind direct în şansele creditorilor de a-şi recupera creanţele.

Această situaţie diminuează considerabil inclusiv şansele de recuperare a salariaţilor debitorului, al căror salariu constituie creanţa împotriva averii firmei debitoare aflate în insolvenţă. În acelaşi timp, consider că nu trebuie aleasă procedura lichidării, procedură care în practică s-a dovedit mult mai comodă decât reorganizarea, în situaţia în care firma respectivă are şanse să îşi revină, să devină profitabilă operaţional. Atunci este, în opinia mea, obligatorie folosirii procedurii de reorganizare judiciară. Esenţial este realizarea unei analize sincere şi realiste a activităţii debitorului răspunzând cu maturitate şi profesionalism la întrebarea: are sau nu are firma insolventă şanse de redresare şi viabilitate economicofinanciară? şi, oricât de greu va fi, dacă există şanse reale de redresare economicofinanciară, atunci părerea mea este că se impune adoptarea măsurii de reorganizare judiciară pe baza unui plan de reorganizare realist, matur şi profesionist, plan care trebuie aplicat cu rigurozitate şi religiozitate. Nu trebuie exclusă situaţia în care un debitor a decis deschiderea procedurii de reorganizare, dar în perioada de implementare a planului de reorganizare se constată că, în ciuda eforturilor administratorului judiciar, a debitorului sau a altor persoane participante la procedură, debitorul continuă să înregistreze în patrimoniul său pierderi semnificative. într-o asemenea situaţie, la cererea debitorului, a administratorului judiciar, a creditorilor sau a altor părţi interesate, judecătorul sindic poate dispune deschiderea procedurii de lichidare. Consider că orice legislaţie privind insolvenţa trebuie să asigure un echilibru între protecţia drepturilor creditorilor şi a celorlalte părţi interesate, pe de o parte, şi impiedicarea lichidării premature a unor afaceri care pot redeveni viabile operaţional şi economic, pe de altă parte. Insolvenţa, reorganizarea judiciară, lichidarea sunt instrumente normale ale unei economii de piaţă funcţionale şi nu trebuie să creeze această stare de isterie care este extrem de periculoasă. Dacă se continuă în aceeaşi notă pesimistă, se poate declanşa falimentul sistemic, inclusiv falimentul unor instituţii financiare, faliment sistemic care va avea efecte devastatoare în actualul context economico-financiar. Dar despre acest subiect, despre ce înseamnă, în ce condiţii şi de către cine poate fi declanşată reorganizarea judiciară, într-un articol viitor.
1079 Afisari
Comentariile cititorilor (1)
  1. De ce este asa de mare inghesuiala?
    de Nicolae Toma (17-03-2009 09:43)
    De ce romanilor le plac numai mizeriile si murdaria? De ce nu scriu nimic la un astfel de articol? Pentru ca nu le spune seful? Oare unde sunt oamenii PSD? Ei nu inteleg nimic din aceste realitati si se lasa pacaliti de abramburica si alti pacalici din guvernul care arunca Romania in urma cu 50 de ani! Pentru a-si salva postul cald de presedinte, prim-ministru sau ministru, ei tac si mint in continuare, aruncand Romania in bratele criminalilor de la FMI. O, saraca tara bogata! Cum te-au muls toti acesti nenorociti si ti-au supt sangele tau! Vai noua! Vai noua! Vai noua, celor saraci!