Interesul Public »
POLITICĂ »
SORIN OPRESCU, mită de la buget pentru voturile comunităţii GAY

27 Mai 2008 |
de Dan Barbu |
642 Afisari
Modifica marimea textului
Într-o scrisoare primită la redacţie, am descoperit o misivă a „independentului“ Oprescu adresată comunităţii gay, mai exact conducerii fundaţiei care a organizat sâmbăta trecută GayFest. Scrisoare al cărei conţinut explică prezenţa materialelor publicitare ale lui Oprescu la marşul gay şi existenţa unei posibile înţelegeri legate de voturile membrilor acestei comunităţi.
„Interesul Public“ a primit la redacţie o scrisoare a lui Sorin Oprescu adresată comunităţii gay. Este posibil să fie o lovitură a adversarilor săi, dar la fel de posibil este ca aceasta să fie reală. În această scrisoare, pe care o prezentăm în facsimil, Oprescu „bate şaua să priceapă iapa“ că, faţă de nevoile şi dorinţele acestei comunităţi, el este cel mai potrivit să îi ajute dintr-o posibilă poziţie de primar general. Atât Oprescu, cât şi preşedintele Asociaţiei Accept neagă existenţa unei înţelegeri privind voturile comunităţii gay la 1 iunie. Dar nimeni nu poate explica de ce la GayFest, sâmbăta trecută, câţiva indivizi împărţeau, nestingheriţi de organizatori, pliante electorale cu Sorin Oprescu.
În misiva adresată asociaţiei, scrisă pe o coală cu antet de campanie, Asociaţiei Accept i se promite sprijin pentru viitoare acţiuni „specifice“ şi poate chiar finanţarea acestora din bugetul primăriei, adică al bucureştenilor. Pentru că nimic nu-i gratis pe lumea asta, în final se scrie, negru pe alb: „Închei asigurându-vă, încă o dată, de cele mai bune intenţii, sperând într-o colaborare benefică în viitorul apropiat şi, de ce nu, în sprijinul comunităţii pe care o reprezentaţi, favorabil unei personalităţi care priveşte cu interes aceste problematici specifice“. Adică vă sprijin dacă mă sprijiniţi!
O chestiune de principiu
Problema de fond nu este aceea că Sorin Oprescu ar putea beneficia de voturile comunităţii gay. Este o practică uzuală - cei care candidează la o poziţie încearcă, pentru eficienţă, să se adreseze unui grup sau unei comunităţi, sperând că anumite promisiuni-ţintă vor atrage respectivul grup sau respectiva comunitate. N-avem nimic cu nimeni, nu condamnăm comunitatea gay. Dar nu ştim cât e de normal să faci promisiuni de acest tip, să fluturi pe la nasul oamenilor promisiuni de ajutor financiar în schimbul suportului la urne. Am criticat şi practica altor partide, care înainte de Paşti mituiau alegătorii cu miei, ouă, ulei şi zahăr. Credem că promisiuni de acest gen, care ar angaja bugetul Capitalei, intră în aceeaşi categorie.
Buhuceanu neagă orice troc politic
Preşedintele „Accept“, Florin Buhuceanu, a declarat pentru cotidianul nostru, încă din ediţia de luni, că nu există nicio înţelegere politică. „Mă surprinde teribil. Or fi susţinătorii candidatului «independent», e posibil ca unii să-şi manifeste astfel simpatia politică, intrând în marş cu aceste pancarde, dar în niciun caz, ca organizaţie, nu am militat pentru un candidat sau altul. Ceea ce am spus la începutul marşului e că nu vom uita politicienii români care au politici constante de negare a drepturilor homosexualilor“, a declarat Florin Buhuceanu, preşedintele Asociaţiei „Accept“.

POLITICĂ
• Johannis, onorat şi dispus să fie premier
• Senatorii nu vor referendum în aceeaşi zi cu prezidenţialele
• Hrebenciuc a deschis puşculiţa de campanie
• Geoană şi Antonescu au pictat guvernul pe şerveţel
• Băsescu şi Geoană în turul doi al prezidenţialelor
• Plângerea împotriva lui Geoană nu este de competenţa Curţii
Orban este noul vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor
• Încep negocierile… altele• Johannis, onorat şi dispus să fie premier
• Senatorii nu vor referendum în aceeaşi zi cu prezidenţialele
• Hrebenciuc a deschis puşculiţa de campanie
• Geoană şi Antonescu au pictat guvernul pe şerveţel
• Băsescu şi Geoană în turul doi al prezidenţialelor
• Plângerea împotriva lui Geoană nu este de competenţa Curţii
ECONOMIA LA ZI
• Sindicaliştii cer desfiinţarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici
• Notarii publici anunţă dezastrul
• Social democraţii vor eliminarea impozitului forfetar de la 1 septembrie
• Acordul interguvernamental pentru Nabucco, semnat la Ankara
• Băncile împing la exterminare pensionarii!
• Nu se întrezăreşte o ieşire din criză – Băsescu nu a văzut şefi de stat fericiţi
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici spune NU minciunii şi promisiunilor electorale
• Banca Naţională a României are o nouă conducere• Sindicaliştii cer desfiinţarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici
• Notarii publici anunţă dezastrul
• Social democraţii vor eliminarea impozitului forfetar de la 1 septembrie
• Acordul interguvernamental pentru Nabucco, semnat la Ankara
• Băncile împing la exterminare pensionarii!
• Nu se întrezăreşte o ieşire din criză – Băsescu nu a văzut şefi de stat fericiţi
MOZAIC
• Madona face victime... mortale
• Codex Sinaiticus a pătruns în spaţiul virtual
• Aplicanţi record pentru fiecare bilet la ceremonia lui Michael Jackson
• Cafeaua ar putea să inverseze efectele maladiei Alzheimer
• Două sonde spaţiale pregătesc o nouă debarcare a omului pe Lună
• Păcatele părinţilor, moştenite de copii
Timpul, sfinţit prin lucrare şi dăruire - Doi ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel
• Filme de la NexT şi un spectacol al Companiei "Dan Puric", la Şirnaville Arts & Crafts Festival• Madona face victime... mortale
• Codex Sinaiticus a pătruns în spaţiul virtual
• Aplicanţi record pentru fiecare bilet la ceremonia lui Michael Jackson
• Cafeaua ar putea să inverseze efectele maladiei Alzheimer
• Două sonde spaţiale pregătesc o nouă debarcare a omului pe Lună
• Păcatele părinţilor, moştenite de copii
MADone
• Femeile prea focoase îşi sperie partenerii de sex
• Ramona Gabor asa cum este ea - cu si fara tunning
• Monica Columbeanu, pe scena si in afara ei
• Irinel Columbeanu se implica in scandalul legat de Monica
• Când prietenii noştrii au probelme...
• Intâlnirea cuscrilor, o potenţială catastrofă
Masturbare reciproca. Ce trebuie sa stii despre orgasm?
• Fumătorii de astăzi se expun mai multor riscuri• Femeile prea focoase îşi sperie partenerii de sex
• Ramona Gabor asa cum este ea - cu si fara tunning
• Monica Columbeanu, pe scena si in afara ei
• Irinel Columbeanu se implica in scandalul legat de Monica
• Când prietenii noştrii au probelme...
• Intâlnirea cuscrilor, o potenţială catastrofă
ATAC-Online
• Andreea Tonciu s-a „dezbrăcat” pe scenă pentru 1.500 de euro
• Striptease pentru Mitoşeru şi Serghei Mizil în direct (video)
• CRBL va fi tătic! Elena este însărcinată
• Andreea Antonescu se „relansează” cu un tatuaj în zona intimă
• Cuplurie prefera pozitiile sexuale comode
• Disneyland, o lume de basm
Iubire sau strategie? Monica şi Irinel Columbeanu, joc erotic în club (poze)
• Adriana Bahmuţeanu, făcută mahalagioaică de una din blondele lui Dan Negru (video)• Andreea Tonciu s-a „dezbrăcat” pe scenă pentru 1.500 de euro
• Striptease pentru Mitoşeru şi Serghei Mizil în direct (video)
• CRBL va fi tătic! Elena este însărcinată
• Andreea Antonescu se „relansează” cu un tatuaj în zona intimă
• Cuplurie prefera pozitiile sexuale comode
• Disneyland, o lume de basm
GooolSport
• Lupescu: "Imi pare rău pentru Mircea Lucescu, însă suntem români şi ne bucurăm pentru Timişoara"
• Dorin Goian va semna un contract pe 4 ani cu Palermo
• Cristian Tănase la Steaua!
• Omer şi Paleu, excluşi cinci ani din orice competiţie
• Mircea Lucescu: "Pantilimon a fost într-o zi extraordinară"
• Sabău: "E un nou început pentru această echipă"
STEAUA - CFR CLUJ 2-2 (FOTO)
• MOTHERWELL - STEAUA 1-3• Lupescu: "Imi pare rău pentru Mircea Lucescu, însă suntem români şi ne bucurăm pentru Timişoara"
• Dorin Goian va semna un contract pe 4 ani cu Palermo
• Cristian Tănase la Steaua!
• Omer şi Paleu, excluşi cinci ani din orice competiţie
• Mircea Lucescu: "Pantilimon a fost într-o zi extraordinară"
• Sabău: "E un nou început pentru această echipă"
Curs valutar
Cursul de schimb publicat de BNR (Banca Naţionala a României)4.0987
EUR
0.0006
0.0146
3.0013
USD
-0.0150
-0.4973
Cele mai citite articole
- Notarii publici anunţă dezastrul 15067 afisari
- Masturbare reciproca. Ce trebuie sa stii despre orgasm? 11498 afisari
- Dinu Patriciu mătură podelele cu „labilul psihic şi mediocrul” Bogdan Olteanu 8053 afisari
- Sindicaliştii cer desfiinţarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici 6541 afisari
- Băsescu şi Geoană în turul doi al prezidenţialelor 5929 afisari